Versete omise din Biblie. Din nefericire, Partea a II-a.

1. Şi Esau, găsindu-se în pustietate, se uită înspre răsărit şi înspre apus, înspre miazănoapte şi miazăzi

2. şi văzu că aceasta într-adevăr era pustietate, căci nimeni nu se vedea, nici fiu a lui Adam nici dobitoacă 
3. şi se aşeză lângă un chiparos şi se pregăti a-şi împinge murdăria
4. şi dintr-o dată Domnul Dumnezeu îi trimise semn din cer şi cerul se-ntunecă 
5. şi Îngerul lui Dumnezeu apăru înalt cât munţii şi cu o sabie de foc şi grăi lui Esau cu vocea tunetelor
6. "Esau, acesta este un chiparos sfânt, şi blestemul Domnului să cadă pe tine dacă îţi împingi murdăria lângă el"
7. şi Esau se-nfricoşă tare şi îşi dădu drumul murdăriei, şi pică într-un somn adânc. 
8. şi Domnul Dumnezeu şi Îngerul său chicotiră în cer.

...

1. Iosif a visat un vis şi se grăbi în mijlocul câmpului pentru a le povesti fraţilor săi ce a visat.
2. şi fraţii săi, ascultând despre cum snopii lor s-au închinat snopului lui Iosif, i-au spus lui Iosif:
3. "Iosife, cum de ai venit dezbrăcat pe câmp, în văzul şi ruşinea lumii?" şi Iosif se-nspăimântă tare
4. şi se trezi, căci acesta era un vis, şi ieşind pe uşa cortului după ce se îmbrăcă, începu să cadă de la o mare înălţime
5. şi Iosif se trezi din nou, căci şi acesta era un vis, şi merse pe câmp, şi îşi văzu cei şapte fraţi, 
6. fiecare dintre ei cu un ochi în mijlocul frunţii, şi acum ştia că este treaz.

...

1. Şi rătăcind prin pustietate, Neamul lui Israel găsi o dobitoacă ce nu fuse cunoscută până atunci
2. şi Neamul i-a spus lui Moise: "După cioc, să fie aceasta un soi de orătanie, precum o raţă?"
3. Şi Moise răspunse Neamului: "Dar, Neam al Israelului, nu vezi că această dobitoacă merge pe toate cele patru picioare şi are corpul acoperit cu păr, ca un şobolan?"
4. Dar Neamul continuă să se amăgească, în pofida spuselor lui Moise: "Dar priveşte, Moise, căci dobitoaca dinaintea noastră cloceşte ouă."
5. Şi Aaron, după 6 luni de tăcere şi de măcinat al dinţilor, spuse lui Moise: "Moise, vreau să schimbăm câteva cuvinte privind harta pe care ai desenat-o."

...

1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
2. "Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
3. De Obadia, fiul lui Iţac, să nu vă apropiaţi, căci este o persoană urâcioasă şi a vorbit urât despre Moise.
4. Şi Moise l-a auzit cât de urât a vorbit şi despre Domnul, Dumnezeul vostru,
5. şi Domnul, Dumnezeul vostru l-a auzit pe Obadia cum i-a hulit numele.
6. Mai mult, ridicaţi un cort fără uşi împrejurul său şi pe drum aşezaţi-i o pânză neagră pe cap.
7. În acest fel el va crede mereu că este noapte, şi nu-şi va mai folosi limba necurată pentru a vorbi urât despre Moise sau despre Domnul, Dumnezeul vostru
8. şi în schimb va dormi stând sau va dormi umblând, căci este sărac cu duhul."

...

1. Şi Iov primi o pâine uscată de la sluga unui om bogat şi aduse mulţumiri şi binecuvântări slugii
2. şi cu degetele roase de lepră luă cuţitul ce-i mai rămase şi scurmă cu acesta seul de pe fundul unei ulcele găsite pe stradă  
3. şi unse pâinea cu acel seu, lăcrimând şi umezindu-şi buzele, căci urma să mănânce după îndelungată foamete,
4. şi pâinea îi căzu din mână pe jos, pe partea unsă cu seu, şi Iov oftă.

...

1. Şi vâzându-l pe uriaşul Goliat doborât, David luă o sabie şi îi tăie capul de la gât şi mult sânge curse din acel cap 
2. şi David arătă capul Neamului Israelului şi spuse: "Iată, Popor al Israelului, acest cap îl vom fierbe şi vom hrăni cu el porcii sălbatici" 
3. şi Neamul Israelului tăcu jenat şi făcu semn lui David să privească în spatele său
4. şi în spatele său stăteau nevasta văduvită a lui Goliat şi cei 4 copii mici ai săi, Zaharia, Ephram, Goliat jr. şi Raşela,
5. şi mare ruşine se pogorî asupra lui David.

Sărbători Fericite!

Despre Pierre...

     

     Data era 10 iunie 1913, locul – le quartier Pigalle. Agitaţia de pe stradă viza inaugurarea noului cabaret – La Grande Oiseau. Era tineretul intelectual şi promiscuu, era drojdia Parisului, erau industriaşii de seamă fumând havane şi ţinându-şi la braţ amantele. În mulţime se vorbea despre procesul anarhiştilor din banda Bonnot, despre “Totem şi tabu”, despre abia-încheiatul război din Balcani, Emily Davison, Mata Hari, despre sacrul albastrului şi despre articole de patiserie a căror denumiri conţin consoane mute. Din această masă ieşea însă în evidenţă o pată întinsă de păr cărunt – capetele membrilor seniori ai Societăţii Franceze de Ornitologie, avându-l odată în frunte pe exploratorul şi naturalistul Jacques DeGrue. Motivul prezenţei lor? Nu atât de trivial ca restul lumii. Feţele le erau acoperite de o peliculă fină de transpiraţie rece, genunchii înmuiaţi şi mişcările necoordonate. Se aşteptau la o tragedie. Antoin Balbusard, liderul grupului, şi-a pierdut calmul înaintea unui mim ce-l tachinase deja de 5 minute şi l-a lovit cu pumnul în gât. Mimul a căzut în genunchi încercând să-şi recapete suflul fără să facă zgomot. Spectatorii i-au aplaudat gestul. Balbusard a primit privirile recunoscătoare ale colegilor săi. În acea zi La Grand Oiseau avea să-şi prezinte primul şi, foarte posibil, ultimul spectacol. Motivul sălăşluia tocmai în ceea ce Toulousse “Gant” D’Hibou, negustorul milionar şi patronul găinarilor şi proxeneţilor parizieni, considera a fi elementul ce avea să-i distingă localul de restul palatelor închinate plăcerii din Pigalle, baza „brandului” pe care avea să-l dezvolte – corpolenta pasăre carnivoră descoperită de DeGrue în urmă cu 40 de ani în Noua Zeelandă.

     Contele Jacques DeGrue (1829-1913) era unul dintre obişnuiţii echipajelor de naturalişti care se aventurau în emisfera sudică la bordul navelor Le Genou Flottant sau Le Canard Sordide. Ajuns pe coasta sudică a Noii Zeelande în 1873, DeGrue a observat o scenă pe care o va descrie în detaliu în lucrarea sa ornitologico-utilitaristă “Păsările din Oceania şi cele 1001 moduri de întrebuinţare a lor pentru maxima noastră fericire”.
     “Proaspăt ajunşi pe coasta sudică a Noii Zeelande, pe 11 februarie 1873, am observat cum din pădurea aflată la nici 300 de metri de noi au ţâşnit în fugă 4 aborigeni. Aceştia veneau în viteză către noi, având ochii într-un mod îngrozitor ieşiţi din orbite şi cu braţele ridicate la cer balansându-se ameninţător înainte şi înapoi. Tulburat de o posibilă confruntare cu aceşti sălbatici, Msr. le Cpt. Pierre Gravelle a ochit cu revolverul său, însă din fericire l-am oprit la timp. Am observat motivul panicii celor 4 nefericiţi: înaintea desişului din care şi-au făcut apariţia acum stătea într-o postură monumentală o pasăre de statura aproximativă a unui om. Forma corpului era aceea a unei solniţe, cu picioarele de amplitutdinea celor ale unui struţ. De la distanţa la care ne aflam puteam să admir penajul extraordinar ce-i acoperea întregul corp – mai puţin picioarele – un albastru de lapislazuli, punctat pe creştet şi în areea dorsală de câte un evantai de pene purpurii. Moţul asemănător curcanului m-a determinat să cred că această pasăre este membră a genului Meleagris. Piciorul retezat din ciocul fiarei şi negrul disperat care şchiopăta în direcţia noastră sughiţând printre lacrimi m-au determinat să cred că băştinaşii nu căutau să ne facă necazuri.”  
     Cu mari eforturi, la insistenţele contelui, principalul finanţator al expediţiei, echipajul de pe Le Canard Sordide a capturat pasărea, denumită Meleagris Degruerii. Voiajul spre casă a fost unul marcat de o serie de accidente nefericite, necorelate, şi fatale, după declaraţiile date de ornitolog într-un jurnal de largă circulaţie în ziua prezentării exoticei păsări. Căpitanul Gravelle, singurul alt supravieţuitor al călătoriei, învelit într-un cocon de gips şi susţinut de o instalaţie complexă de metal şi tuburi de cauciuc care-l ajuta în îndeplinirea funcţiilor corporale primare, a confirmat spusele lui DeGrue printr-un mormăit prelung. 
     După o perioadă petrecută la Jardin Zoologique d’Acclimatation, pasărea a fost returnată lui DeGrue, directorul instituţiei motivându-şi gestul prin starea de nelinişte pe care Meleagris Degruerii o provoca printre vizitatorii mai tineri şi femeile însărcinate. Păsării, numite Pierre, după căpitanul de curând decedat, i-a fost găsit un adăpost într-unul din grajdurile libere de pe domeniul contelui naturalist. Aici pasărea (acum, după o serie de alte expediţii, considerată unică) a fost în continuare studiată de DeGrue şi colegii săi. Ornitologii au observat că atributul determinant al animalului era apetitul său insaţiabil şi nediscriminator. DeGrue obişnuia să-şi noteze zilnic în jurnal mesele cu care-l trata pe Pierre. În prima săptămână: “Ziua a început cu un cal întreg, o tartă de afine şi un bol de bucăţele de hering. La intervale regulate am fost nevoit la auzul urletului său să cer slugilor să taie câte o găină. I-am promis lui Helene (nevasta contelui – nn) că voi găsi o soluţie până nu vom ajunge la sapă de lemn.”
     Jean DeGrue, singurul fiu al contelui, a început să dezvolte un sentiment de ataşament faţă de pasăre, considerat deranjant de familie. Jean deseori vorbea despre lucrurile pe care i le spunea Pierre – de obicei, unde pot fi găsite comori, gustul cărnii de om şi identitatea reală a celui căruia i se va spune Buckethead. Nimeni nu era mai mult marcat de acest comportament neobişnuit decât Helene, care şi-a notat în jurnal: „Azi l-am găsit pe Jean în grajd cu pasărea aia blestemată. Apropiindu-mă, m-am îngrozit când am văzut că pasărea, descătuşată, ţinea o pipă în gură şi Jean îi spunea „tată”. L-am luat pe Jean de mână şi am ieşit încet din grajd, uitându-mă în continuu în ochii bestiei, care pufăia în linişte.” . Jacques, pe de altă parte, nu era tulburat în mod deosebit: „În familia mea nu este ceva neobişnuit ca la vârste fragede să ne creem prieteni imaginari şi să purtăm dialoguri intense cu animale. Un astfel de comportament intră sub auspiciul copilăriei şi nu-l putem judeca prea aspru. Pentru un băiat de 24 de ani, eu unul zic că e ceva normal. Astăzi Pierre a mâncat o oaie şi a băut mult lapte.” La o lună după, Helene a divorţat şi, obţinând custodia lui Jean, a fugit în Anglia.
     Jacques, părăsit de familie şi urmărindu-şi moşia înghiţită puţin câte puţin de Pierre, a încercat în mod repetat să ucidă pasărea, însă fără succes. „De fiecare dată când ridic puşca, ceva din ochii săi mă opreşte. Ca şi cum dacă ar muri, răul ce se află după privirea aia ar primi o mult râvnită libertate. Astăzi Pierre a mâncat o sufragetă donată de La Sûreté”. Aşa că Jacques a început să bea. Băutura şi hrana pt Pierre l-au adus într-o situaţie mizeră. Părăsit de slugi şi rămas doar cu titlul său nobiliar, cu conacul întins în care locuia singur, şi grajdurile bântuite de Pierre, viciul lui s-a înrăutăţit de pe o zi pe alta. Din 1900 tot ce se auzea erau urletele păsării şi plânsul contelui, însoţite uneori de focuri de armă trase în gol. În ianuarie 1913 plânsul a încetat. Soarta lui DeGrue a fost deplânsă de colegii săi, iar patrimoniul său, urmărit de mai mulţi creditori, a fost lichidat printr-o licitaţie publică. Dat fiind că Jacques nu a lăsat un testament, Societatea Franceză de Ornitologie a fost nevoită să liciteze pentru Pierre în concurenţă cu Toulousse D’Hibou, şarlatanul milionar cu un plan.
Plan care s-a materializat în infama zi de 10 iunie 1913. 

Versete omise din Biblie. Partea I (?)

1. Iar în ziua a 7-a S-a odihnit, şi Şi-a promis că-Şi va continua munca ziua următoare.

...

1. şi odihnindu-se Adam, la umbra unui copac înalt, văzu el gorile care strigau şi se băteau în piept cu menirea să-l supere şi să-l întărâte, 
2. iar Adam luând două pietre le lovi una de cealaltă şi o scânteie se făcu din ciocnirea lor şi o flacără se făcu din acea scânteie 
3. şi Adam spuse: "Iată, căci eu am găsit a face foc 
4. şi nici o gorilă nu-mi va mai aduce supărare şi întărâtare, nici mie, nici celor ce vor veni după mine."

...

1. şi Cain vrând să ascundă păcatul său, hotărî să-l ascundă pe fratele său într-un zmeuriş 
2. şi văzând că fratele său era greu a fi purtat, căci mâncase bine în acea dimineaţă, se uită în jur 
3. şi văzu nişte butuci rotunzi din care fratele său vroia a-şi face un leagăn de care să se bucure alături de Cain
4. şi Cain luă butucii şi îi aşeză sub fratele său şi făcându-l să alunece pe butuci, Cain îşi ascunse fratele în acel zmeuriş.

...

1. şi Noe văzu risipa ce-o făcuse construind corabia în lungime de trei sute de coţi, în lăţime cincizeci de coţi şi în înălţime de treizeci de coţi
2. şi spuse la fiii săi: "Iată, ce risipă am făcut construind această corabie."
3. şi fiii săi spuseră "Da", şi nu s-a mai vorbit despre asta.

...

1. Şi Noe era supărat căci velociraptorii scăpaseră din cuşca lor, şi mare necaz făcură.
2. Şi plângând Noe după ce Sem şi Ham şi Iafet au fost mâncaţi de velociraptori, Dumnezeu îi apăru
3. Şi spuse "Noe, nu mai ai fii şi nici inorogi şi nici ciclopi şi nici mamuţi.
4. Pune-ţi familia ce a mai rămas la adăpost şi ia acea furcă şi găseşte şi jertfeşte velociraptorii în Numele Domnului Tău,
5. Căci ei sunt sămânţa diavolului şi furia ta va fi spălată în sângele lor."
 
...

1. Şi punându-se în genunchi , regele Babilonului începu să-l strige pe Domnul Dumnezeu hulindu-l
2. şi spunându-i că-i un Dumnezeu răutăcios, căci nu l-a lăsat a construi orfelinatul său pentru toţi copiii părăsiţi din lume
3. Şi Dumnezeu trimise semn pe cer de se făcură norii aidoma unei palme deschise ţinute înaintea unui nas.

...

1. Şi căzând Lot obosit după fuga sa, îşi aminti şi începu a se întrista căci nevasta sa s-a prefăcut în stâlp de sare,
2. Şi căci şi-a uitat pisica în cetatea Sodomei, şi cetatea Sodomei era acum acoperită de foc şi pucioasă.
3. Şi Dumnezeu văzându-l supărat, i-a trimis lui Lot un crab uriaş
4. De care Lot se bucură şi căruia i-a dat un nume şi pe care l-a păstrat şi l-a îngrijit pentru totdeauna şi totdeauna.

...

1. Dar Avraam înţelese că Domnul îi încearcă din nou credinţa
2. Şi nu luă în seamă berbecul arătat de îngerul Domnului, şi se întoarse la Isaac, aflat pe jertfelnic,
3. Şi îi spintecă pieptul cu cuţitul său ascuţit şi îi scoase inima şi i-o arătă Domnului
4. Şi îngerul Domnului privi din cer şi îşi izbi fruntea puternic cu palma sa dreaptă.

Despre piticii înfricoşători care VAI POLKA, UNUL TE URMĂREŞTE CHIAR ACUM DIN UMBRĂ ŞI SE PREGĂTEŞTE SĂ TE-NSPĂIMÂNTE CU PITICIMEA SA ÎNFRICOŞĂTOARE

Bună seara. Presupun că este seară în momentul în care citiţi acest articol. Aţi avut o cină satisfăcătoare? Umorile nu vă sunt cumva afectate de vremea neplăcută de afară? Familia şi cunoştinţele, toată lumea dragă dumneavoastră se află într-o stare optimă de sănătate? Mă bucur să aud asta. În cazul în care am greşit stabilind perioada din zi în care dumneavoastră citiţi acest articol, permiteţi-mi să reformulez: bună dimineaţa. Bună ziua. Prefer să presupun că aţi avut un mic dejun/prânz copios, că vremea de afară este plăcută sau, deşi nefastă, nu v-a provocat nici un fel de probleme, şi că membrii familiei dumneavoastră se află în afara oricărei primejdii. Pentru că acum voi avea să vă transmit o veste pentru care este bine să vă aflaţi într-o bună dispoziţie: vom muri cu toţii în chinuri. Motivul? Se află chiar în pereţii casei dumneavoastră. Din colţurile întunecate ale căminului (dealtfel cald şi protector) în care vă duceţi traiul zilnic, sunteţi pândiţi. Cei cu autoritate ştiu asta şi încearcă să controleze informaţia: OAMENII MICI EXISTĂ. Şi oamenii mici există cu un scop: SĂ-ŞI FACĂ MARCATĂ PREZENŢA ÎN MOMENTE NEPOTRIVITE. Pentru ca mai târziu, într-un viitor mai puţin precis SĂ NE UCIDĂ şi să DOARMĂ în cadavrele noastre şi să ne RONŢĂIE oasele. Dintotdeauna am ştiut asta, şi ca urmare am fost marginalizat. Am fost batjocorit pentru că în fiecare seară las o ofrandă de pulpe de pui crude şi pufarini în dulapuri pentru ca aceste creaturi să nu-mi apară vreodată în faţă (deşi le pot auzi bătăile paşilor micuţi pe podea şi gâfâitul monstruos în orele târzii când cuprins de teamă, mă prefac că dorm). Însă acum avem proba existenţei lor, tocmai din îndepărtatul ţinut al Argentinei, ţinut al abundenţei, al tangoului, al fugarilor nazişti şi al dictatorilor ce cântă. Aici, viaţa cotidiană a tineretului obişnuit, iubitor de telefoane mobile, respectiv de camere video ataşate acestora a fost în mod repetat violată de apariţia creaturilor cu pălării ascuţite. Retinele acestor copii amatori de mini-fotbal şi de promenade nocturne au fost pentru vecie însemnate cu litera stacojie a groazei de a cunoaşte motivul pentru care câinii schelălăie în nopţile fără lună. Atenţie, imaginile ce urmează au un conţinut şocant. Şi pitic.

Ce putem face pentru a evita astfel de necazuri? Experienţa altora ne-nvaţă:
a) nu mai jucaţi mini-fotbal: dacă în trecut puneam accentul pe riscurile fizice, constând în diverse fracturi şi inhalarea de acarieni mâncători de carne vie ce se găsesc în praful ridicat, acum, riscurile aduse psihicului nu se limitează doar la orgoliile rănite şi unse cu lacrimi lăptoase ale persoanelor dolofane, ci sunt cu mult amplificate de întâlnirile pe nepusă-masă cu omuleţii ce se-ascund;

b) să vă închideţi în casă după ora 10 seara. Sau mai bine: să vă închideţi permanent în casă; e adevărat, şi aici sunt pitici, dar cel puţin sunt de-ai dumneavoastră - şi dacă e vorba, puteţi să vă izolaţi cu o armată de pisici care să vă protejeze de orice vă ajunge sub genunchi. Luaţi exemplul femeii senile şi în vârstă de pe strada dvs (cea care stă la ultimul etaj şi urlă pe geam şi ocazional aruncă pisici având bileţele pentru rude legate de picioare, crezând că-s porumbei călători);

c) dacă vă rătăciţi în pădure şi vedeţi o casă mică, având o masă mică, înconjurată de scaune mici, cu un dormitor mic ce conţine paturi mici rugaţi-vă să fie doar un adăpost pentru copiii cu deficienţe părăsiţi în epoca Ceauşescu;

d) nu vă cumpăraţi pitici de grădină, însă dacă vă cumpăraţi, faceţi ceea ce specialiştii (printre care eu sunt mândru să mă includ) numesc o sperietoare de pitici. Fiind fiinţe solitare, foarte puţini pitici au abilităţile sociale necesare pentru a realiza fie şi cel mai mărunt efort de comunicare cu pitici membrii de clase, religii, rase, vârste şi orientări sexuale diferite. Fiţi inventivi! Adăugaţi piticilor dumneavoastră de grădină diverse accesorii pentru a jena piticimea de rând. Puneţi-i piticului dumneavoastră o kippa, o menorah aprinsă şi un lingou de aur pentru a-i ţine la distanţă pe piticii antisemiţi. Dacă vreţi faceţi încă un pas şi tatuaţi-i un număr pe braţ pentru a-i ţine la distanţă şi pe piticii gerontofobi. Sau puneţi-l pe un covoraş şi orientaţi-l către Mecca cu un AK-47 la scară redusă. Vopsiţi-l pe faţă sau îngustaţi-i ochii. Oricare dintre acestea este o reţetă de succes. Ca să mergeţi la sigur, o vestă strâmtă de piele, o pereche de ochelari Gucci sau un tricou cu Coldplay sunt accesorii suficiente pentru a-i convinge pe piticii de regulă homofobi şi cu frica de Dumnezeu că riscă o eternitate în iad dacă se apropie de acest anume sodomit. De asemenea, un pulover de mohair prins în jurul gâtului îi va convinge pe ceilalţi pitici atât de bogăţia sperietorii cât şi de faptul că este extrem, extrem de gay. Orice faceţi, nu adăugaţi dread-uri şi o ţigară de cannabis dacă nu i-aţi vopsit negri - grădina dumneavoastră va fi plină de pitici comuni într-o linie de conga pregătiţi cu bricegele lor micuţe să vă-njunghie sperietoarea în părţile sensibile;

e) nu ţineţi pufarini sau pulpe de pui crude la vedere. Acestea sunt ofrande, şi pentru a vă proteja sănătatea mentală, ascundeţi-le în dulapuri, după pat, sau sub canapeaua din sufragerie şi încercaţi să uitaţi unde le-aţi pus;

f) praguri înalte la intrare şi în general. Dacă nu, luaţi un exemplu din filele istoriei şi săpaţi un şanţ la intrarea în fiecare cameră, eventual umplut cu acid, un detaliu ce nu-şi are originea în filele istoriei;

g) nu deschideţi ochii noaptea indiferent ce auziţi. Piticii sunt maeştri în simularea sunetelor iritante ale nopţii: apa caldă ce vă umple caloriferul, bâzâitul frigiderului sau al diverselor insecte, pocnitul mobilei, plânsul vagabondului de sub geam, sforăitul piticului de sub pat etc;

h) nu puneţi capcane de şoareci. Un pitic nu moare, ci se-nfurie;

i) dacă întâlniţi un om mic, respectiv o persoană ce suferă de o boală a glandelor, nu fugiţi în spaimă urlând (există toate probabilităţile să vă blesteme într-un mod efectiv cu vocea lui subţire şi fantomatică - acelaşi sfat se aplică şi în cazul persoanelor cu buză de iepure, cu sprâncenele împreunate şi cele care-şi ţin braţele ciudat pe lângă corp). Soluţia acceptabilă socialmente este să vă stăviliţi râsul şi să daţi un cot persoanei de lângă dumneavoastră, cu subînţeles (desigur, dacă persoana de lângă dumneavoastră nu este persoana în cauză, caz în care nu numai că aţi gafat în mod extraordinar, ci aţi şi atras blestemul înainte menţionat);

j) cât timp sunteţi singur(ă) acasă nu vă uitaţi în jos.

Sper că dovezile copleşitoare şi sfaturile conţinute aici vă vor spori atenţia pe viitor cu privire la această molimă secretă, şi dacă nu, sper ca cei dragi să găsească acest articol în arhiva browserului dumneavoastră după teribila, teribila dumneavoastră moarte, al cărei dosar penal va fi închis pentru autor necunoscut. Noapte bună sau o zi împlinită în continuare.

De ce nu ne putem intelege?

Si asa intram in tematica mai larga a razboiului intre rase.

Un nou sezon

Bun... n-o durat chiar 2 ore... mai degraba 24, daca e sa le punem cap la cap. Insa de-acum ma voi limita la maxim 3 panouri... e mai rapid... si la obiect. Imi iubesc intuos 3-ul :D.