22 nov. 2008

Despre Pierre...


     

     Data era 10 iunie 1913, locul – le quartier Pigalle. Agitaţia de pe stradă viza inaugurarea noului cabaret – La Grande Oiseau. Era tineretul intelectual şi promiscuu, era drojdia Parisului, erau industriaşii de seamă fumând havane şi ţinându-şi la braţ amantele. În mulţime se vorbea despre procesul anarhiştilor din banda Bonnot, despre “Totem şi tabu”, despre abia-încheiatul război din Balcani, Emily Davison, Mata Hari, despre sacrul albastrului şi despre articole de patiserie a căror denumiri conţin consoane mute. Din această masă ieşea însă în evidenţă o pată întinsă de păr cărunt – capetele membrilor seniori ai Societăţii Franceze de Ornitologie, avându-l odată în frunte pe exploratorul şi naturalistul Jacques DeGrue. Motivul prezenţei lor? Nu atât de trivial ca restul lumii. Feţele le erau acoperite de o peliculă fină de transpiraţie rece, genunchii înmuiaţi şi mişcările necoordonate. Se aşteptau la o tragedie. Antoin Balbusard, liderul grupului, şi-a pierdut calmul înaintea unui mim ce-l tachinase deja de 5 minute şi l-a lovit cu pumnul în gât. Mimul a căzut în genunchi încercând să-şi recapete suflul fără să facă zgomot. Spectatorii i-au aplaudat gestul. Balbusard a primit privirile recunoscătoare ale colegilor săi. În acea zi La Grand Oiseau avea să-şi prezinte primul şi, foarte posibil, ultimul spectacol. Motivul sălăşluia tocmai în ceea ce Toulousse “Gant” D’Hibou, negustorul milionar şi patronul găinarilor şi proxeneţilor parizieni, considera a fi elementul ce avea să-i distingă localul de restul palatelor închinate plăcerii din Pigalle, baza „brandului” pe care avea să-l dezvolte – corpolenta pasăre carnivoră descoperită de DeGrue în urmă cu 40 de ani în Noua Zeelandă.

     Contele Jacques DeGrue (1829-1913) era unul dintre obişnuiţii echipajelor de naturalişti care se aventurau în emisfera sudică la bordul navelor Le Genou Flottant sau Le Canard Sordide. Ajuns pe coasta sudică a Noii Zeelande în 1873, DeGrue a observat o scenă pe care o va descrie în detaliu în lucrarea sa ornitologico-utilitaristă “Păsările din Oceania şi cele 1001 moduri de întrebuinţare a lor pentru maxima noastră fericire”.
     “Proaspăt ajunşi pe coasta sudică a Noii Zeelande, pe 11 februarie 1873, am observat cum din pădurea aflată la nici 300 de metri de noi au ţâşnit în fugă 4 aborigeni. Aceştia veneau în viteză către noi, având ochii într-un mod îngrozitor ieşiţi din orbite şi cu braţele ridicate la cer balansându-se ameninţător înainte şi înapoi. Tulburat de o posibilă confruntare cu aceşti sălbatici, Msr. le Cpt. Pierre Gravelle a ochit cu revolverul său, însă din fericire l-am oprit la timp. Am observat motivul panicii celor 4 nefericiţi: înaintea desişului din care şi-au făcut apariţia acum stătea într-o postură monumentală o pasăre de statura aproximativă a unui om. Forma corpului era aceea a unei solniţe, cu picioarele de amplitutdinea celor ale unui struţ. De la distanţa la care ne aflam puteam să admir penajul extraordinar ce-i acoperea întregul corp – mai puţin picioarele – un albastru de lapislazuli, punctat pe creştet şi în areea dorsală de câte un evantai de pene purpurii. Moţul asemănător curcanului m-a determinat să cred că această pasăre este membră a genului Meleagris. Piciorul retezat din ciocul fiarei şi negrul disperat care şchiopăta în direcţia noastră sughiţând printre lacrimi m-au determinat să cred că băştinaşii nu căutau să ne facă necazuri.”  
     Cu mari eforturi, la insistenţele contelui, principalul finanţator al expediţiei, echipajul de pe Le Canard Sordide a capturat pasărea, denumită Meleagris Degruerii. Voiajul spre casă a fost unul marcat de o serie de accidente nefericite, necorelate, şi fatale, după declaraţiile date de ornitolog într-un jurnal de largă circulaţie în ziua prezentării exoticei păsări. Căpitanul Gravelle, singurul alt supravieţuitor al călătoriei, învelit într-un cocon de gips şi susţinut de o instalaţie complexă de metal şi tuburi de cauciuc care-l ajuta în îndeplinirea funcţiilor corporale primare, a confirmat spusele lui DeGrue printr-un mormăit prelung. 
     După o perioadă petrecută la Jardin Zoologique d’Acclimatation, pasărea a fost returnată lui DeGrue, directorul instituţiei motivându-şi gestul prin starea de nelinişte pe care Meleagris Degruerii o provoca printre vizitatorii mai tineri şi femeile însărcinate. Păsării, numite Pierre, după căpitanul de curând decedat, i-a fost găsit un adăpost într-unul din grajdurile libere de pe domeniul contelui naturalist. Aici pasărea (acum, după o serie de alte expediţii, considerată unică) a fost în continuare studiată de DeGrue şi colegii săi. Ornitologii au observat că atributul determinant al animalului era apetitul său insaţiabil şi nediscriminator. DeGrue obişnuia să-şi noteze zilnic în jurnal mesele cu care-l trata pe Pierre. În prima săptămână: “Ziua a început cu un cal întreg, o tartă de afine şi un bol de bucăţele de hering. La intervale regulate am fost nevoit la auzul urletului său să cer slugilor să taie câte o găină. I-am promis lui Helene (nevasta contelui – nn) că voi găsi o soluţie până nu vom ajunge la sapă de lemn.”
     Jean DeGrue, singurul fiu al contelui, a început să dezvolte un sentiment de ataşament faţă de pasăre, considerat deranjant de familie. Jean deseori vorbea despre lucrurile pe care i le spunea Pierre – de obicei, unde pot fi găsite comori, gustul cărnii de om şi identitatea reală a celui căruia i se va spune Buckethead. Nimeni nu era mai mult marcat de acest comportament neobişnuit decât Helene, care şi-a notat în jurnal: „Azi l-am găsit pe Jean în grajd cu pasărea aia blestemată. Apropiindu-mă, m-am îngrozit când am văzut că pasărea, descătuşată, ţinea o pipă în gură şi Jean îi spunea „tată”. L-am luat pe Jean de mână şi am ieşit încet din grajd, uitându-mă în continuu în ochii bestiei, care pufăia în linişte.” . Jacques, pe de altă parte, nu era tulburat în mod deosebit: „În familia mea nu este ceva neobişnuit ca la vârste fragede să ne creem prieteni imaginari şi să purtăm dialoguri intense cu animale. Un astfel de comportament intră sub auspiciul copilăriei şi nu-l putem judeca prea aspru. Pentru un băiat de 24 de ani, eu unul zic că e ceva normal. Astăzi Pierre a mâncat o oaie şi a băut mult lapte.” La o lună după, Helene a divorţat şi, obţinând custodia lui Jean, a fugit în Anglia.
     Jacques, părăsit de familie şi urmărindu-şi moşia înghiţită puţin câte puţin de Pierre, a încercat în mod repetat să ucidă pasărea, însă fără succes. „De fiecare dată când ridic puşca, ceva din ochii săi mă opreşte. Ca şi cum dacă ar muri, răul ce se află după privirea aia ar primi o mult râvnită libertate. Astăzi Pierre a mâncat o sufragetă donată de La Sûreté”. Aşa că Jacques a început să bea. Băutura şi hrana pt Pierre l-au adus într-o situaţie mizeră. Părăsit de slugi şi rămas doar cu titlul său nobiliar, cu conacul întins în care locuia singur, şi grajdurile bântuite de Pierre, viciul lui s-a înrăutăţit de pe o zi pe alta. Din 1900 tot ce se auzea erau urletele păsării şi plânsul contelui, însoţite uneori de focuri de armă trase în gol. În ianuarie 1913 plânsul a încetat. Soarta lui DeGrue a fost deplânsă de colegii săi, iar patrimoniul său, urmărit de mai mulţi creditori, a fost lichidat printr-o licitaţie publică. Dat fiind că Jacques nu a lăsat un testament, Societatea Franceză de Ornitologie a fost nevoită să liciteze pentru Pierre în concurenţă cu Toulousse D’Hibou, şarlatanul milionar cu un plan.
Plan care s-a materializat în infama zi de 10 iunie 1913. 


4 nov. 2008

Versete omise din Biblie. Partea I (?)

1. Iar în ziua a 7-a S-a odihnit, şi Şi-a promis că-Şi va continua munca ziua următoare.

...

1. şi odihnindu-se Adam, la umbra unui copac înalt, văzu el gorile care strigau şi se băteau în piept cu menirea să-l supere şi să-l întărâte, 
2. iar Adam luând două pietre le lovi una de cealaltă şi o scânteie se făcu din ciocnirea lor şi o flacără se făcu din acea scânteie 
3. şi Adam spuse: "Iată, căci eu am găsit a face foc 
4. şi nici o gorilă nu-mi va mai aduce supărare şi întărâtare, nici mie, nici celor ce vor veni după mine."

...

1. şi Cain vrând să ascundă păcatul său, hotărî să-l ascundă pe fratele său într-un zmeuriş 
2. şi văzând că fratele său era greu a fi purtat, căci mâncase bine în acea dimineaţă, se uită în jur 
3. şi văzu nişte butuci rotunzi din care fratele său vroia a-şi face un leagăn de care să se bucure alături de Cain
4. şi Cain luă butucii şi îi aşeză sub fratele său şi făcându-l să alunece pe butuci, Cain îşi ascunse fratele în acel zmeuriş.

...

1. şi Noe văzu risipa ce-o făcuse construind corabia în lungime de trei sute de coţi, în lăţime cincizeci de coţi şi în înălţime de treizeci de coţi
2. şi spuse la fiii săi: "Iată, ce risipă am făcut construind această corabie."
3. şi fiii săi spuseră "Da", şi nu s-a mai vorbit despre asta.

...

1. Şi Noe era supărat căci velociraptorii scăpaseră din cuşca lor, şi mare necaz făcură.
2. Şi plângând Noe după ce Sem şi Ham şi Iafet au fost mâncaţi de velociraptori, Dumnezeu îi apăru
3. Şi spuse "Noe, nu mai ai fii şi nici inorogi şi nici ciclopi şi nici mamuţi.
4. Pune-ţi familia ce a mai rămas la adăpost şi ia acea furcă şi găseşte şi jertfeşte velociraptorii în Numele Domnului Tău,
5. Căci ei sunt sămânţa diavolului şi furia ta va fi spălată în sângele lor."
 
...

1. Şi punându-se în genunchi , regele Babilonului începu să-l strige pe Domnul Dumnezeu hulindu-l
2. şi spunându-i că-i un Dumnezeu răutăcios, căci nu l-a lăsat a construi orfelinatul său pentru toţi copiii părăsiţi din lume
3. Şi Dumnezeu trimise semn pe cer de se făcură norii aidoma unei palme deschise ţinute înaintea unui nas.

...

1. Şi căzând Lot obosit după fuga sa, îşi aminti şi începu a se întrista căci nevasta sa s-a prefăcut în stâlp de sare,
2. Şi căci şi-a uitat pisica în cetatea Sodomei, şi cetatea Sodomei era acum acoperită de foc şi pucioasă.
3. Şi Dumnezeu văzându-l supărat, i-a trimis lui Lot un crab uriaş
4. De care Lot se bucură şi căruia i-a dat un nume şi pe care l-a păstrat şi l-a îngrijit pentru totdeauna şi totdeauna.

...

1. Dar Avraam înţelese că Domnul îi încearcă din nou credinţa
2. Şi nu luă în seamă berbecul arătat de îngerul Domnului, şi se întoarse la Isaac, aflat pe jertfelnic,
3. Şi îi spintecă pieptul cu cuţitul său ascuţit şi îi scoase inima şi i-o arătă Domnului
4. Şi îngerul Domnului privi din cer şi îşi izbi fruntea puternic cu palma sa dreaptă.